O anomalie uterină poate fi congenitală, însemnând că femeia s-a născut cu ea, dar poate fi și dobândită pe parcursul vieții din cauza unor afecțiuni sau medicamente. Uterul normal are formă de pară, o lungime de circa 7,5 cm, lățime de 5 cm și adâncime de 2,5 cm. Partea sa de jos este inserată în vagin și se numește cervix, iar cea superioară se numește fundus uterin. Dacă uterul diferă ca formă și structură de aceste „date” care îl definesc în mod normal, avem de-a face cu o malformație uterină. Malformațiile uterine în general nu au simptome, așa încât femeia află acest lucru atunci când încearcă să conceapă și nu reușește sau când suferă multiple avorturi spontane și se adresează specialistului în infertilitate pentru a investiga cauzele. Șansele de a obține o sarcină sau de a o duce la termen depind de mai mulți factori, inclusiv de tipul anomaliei și de cât de afectat este uterul de aceasta. În mod normal, anomaliile nu împiedică neapărat posibilitatea conceperii, însă duc frecvent la complicații ale sarcinii care au drept consecință avortul sau nașterea prematură. Cele mai frecvente boli ale uterului sunt: uterul didelf (sau uter dublu), uterul unicorn, bicorn sau septat.